Bratari



Astăzi m-am trezit cu gândul să vă mai povestesc câte ceva despre ce-mi place, după cum ați citit în articolele precedente, cred că știți faptul că am fost şi sunt o fire foarte curioasă în continuare.
Iar unul dintre lucrurile care mi-a sporit curiozitatea este arta frumuseții.

Încă de pe vremea adolescenței am început să fac o pasiune pentru accesorii. Deoarece descoperisem că accesoriile dau întotdeauna un plus de eleganță unei femei, începusem să le ador din ce în ce mai mult.

Îmi plac foarte mult brăţările şi cerceii, de fapt îmi place tot ce ține de capitolul bijuterii. Deşi există o mică problemă şi aceasta fiind asortarea acestora. Deoarece bineînțeles că nu poți purta cercei aurii şi brăţări argintii în același timp. Totul depinde de gust, iar accesoriile trebuie asortate cu mare grijă.

În acest moment am vreo zece seturi de  argint, formate din cercei, brățara, colier şi pandantiv şi vreo douăzeci de bijuterii de  argint individuale: cercei, inele, pandantive, lănţişoare şi brăţări. Ador aceste bratari personalizate gravate pe obișnuiesc să le port foarte des.


Ieri a fost ziua prietenei mele celei mai bune, pe care am petrecut-o împreună distrându-ne de minune. Cu două zile în urmă m-am pus să caut un cadou pentru această prietenă cu care am în comun şi pasiunea asta pentru accesorii. Pe când căutam, am găsit aceste bratari handmade. Mi s-au părut superbe și sunt sigur că și prietenei mele îi va plăcea.

Pe lângă o frumoasă brățară m-am gândit să-i fac cadou prietenei mele doi banuti argint pentru a-și face ce își dorește ea.  Prin urmare ieri am fost tare fericită când mi-am văzut prietena mea cât de mult s-a bucurat de aceste daruri primite de la mine.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serial- Criminal Minds (2005)

Fii in trend